Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat semnarea contractului pentru concretizarea proiectului ce vizează modernizarea iluminatului public din municipiu. Investiția în valoare de 5 milioane de euro presupune montarea a peste 27 de kilometri de rețea electrică și fibră optică, precum și 1.000 de corpuri luminoase.
”Începem lucrările pentru unul dintre cele mai importante proiecte cu finanțare europeană la Târgu Jiu! Este vorba despre modernizarea iluminatului public care presupune și alte componente ce vor fi folosite inclusiv pentru proiectul INFOTRAFIC și modernizarea transportului în comun.
Astăzi am semnat contractul cu firma FLASH LIGHTING SERVICES SA, societate câștigătoare a licitației, urmând ca încă din acest an să intrăm în etapa de execuție a proiectului în valoare de 5 milioane de euro.
Așa cum am mai anunțat, proiectul presupune instalarea a 27 de kilometri de fibră optică, folosită atât pentru gestionarea iluminatului, cât și pentru fluxul de date necesar INFOTRAFIC.
Se înlocuiește vechiul sistem de iluminat cu echipamente moderne și eficiente care vor reduce consumul de energie pentru iluminatul public cu până la 40%.
Se montează peste 27 de kilometri de rețea electrică, peste 27 de kilometri de fibră optică și peste 1.000 corpuri luminoase.
Rețeaua va fi implementată în principalele bulevarde ale municipiului, vom primi în timp real datele privind modul de comportare a corpurilor de iluminat și putem interveni pentru creșterea în intensitate, scăderea ori oprirea în totalitate a iluminatului în anumite zone.
De asemenea, sunt prevăzute sisteme informatice, un spaţiu ce va deveni dispecerat, aşa încât operatorul să aibă în permanenţă sub control situaţia iluminatului din municipiul Târgu Jiu.
Trebuie avut în vedere că toate aceste proiecte care vor demara încă din acest an sunt interconectate. Au componente comune și scopul lor este modernizarea municipiului. Târgu Jiu se va schimba radical în următorii ani și ne vom concentra mai ales pe aceste proiecte mari care vor face din localitatea noastră un oraș foarte atractiv pentru investitori”, a transmis primarul.