Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, anunță că sâmbătă, 18 iunie, va avea loc a doua etapa a dezinsecției, de data aceasta la sol.
”În urma discuțiilor purtate cu cetățenii, demarăm a doua etapă a dezinsecției la nivelul municipiului Târgu Jiu. Începem de sâmbătă, de data aceasta la sol. Odată cu temperaturile ridicate și precipitațiile care au căzut în ultima perioadă, s-au înmulțit insectele și de aceea intervenim, în fiecare cartier, printr-o acțiune care va dura câteva zile. Se va intra pe fiecare stradă și alee, fiind vizate mai ales spațiile verzi.
Revenim cu rugămintea către asociațiile de proprietari să demareze acțiuni asemănătoare pentru subsolurile blocurilor, în așa fel încât intervenția să fie cât mai eficientă”, a transmis edilul-șef.