Târgu Jiu: Se depun dosarele pentru anveloparea blocurilor. S-a trecut la reamenajarea cartierelor

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, anunță cetățenii orașului că, la această oră, la primărie, se pot depune dosare pentru de anveloparea blocurilor, prin asociațiile de proprietari. Totodată, edilul a făcut o scurtă trecere în revistă a activităților desfășurate în această perioadă de municipalitate.

Am început lucrări ample în cartierele municipiului, vizate fiind acele zone în care am modernizat deja utilitățile.
Avem în vedere reamenajarea unor cartiere precum cel din Plopilor, în alte zone avem lucrări de refacere și intervenții pentru reparații, se refac alei și trotuare, montăm stâlpi noi de iluminat unde este necesar, mărim și numărul locurilor de parcare acolo unde este posibil.
Totodată, lucrările de anvelopare a unor blocuri se apropie de sfârșit. Se muncește fără întrerupere și se depun în continuare dosare pentru anvelopare. Vă reamintesc faptul că, în acest moment, Ministerul Dezvoltării suportă 60% din valoarea lucrărilor, municipalitatea 30%, iar cetățenii nu mai trebuie să achite direct restul de 10 procente pentru că acești bani sunt suportați tot de către Primăria Municipiului Târgu Jiu și vor fi recuperați ulterior, într-o perioadă de 5 ani, printr-o taxă de anvelopare.
Cartiere întregi capătă un aspect nou, mult mai plăcut. Pregătim terenul pentru viitoarele reamenajări care vor schimba pentru totdeauna fața orașului nostru.
Regretăm disconfortul creat de toate aceste lucrări, dar avem în vedere binele municipiului și sunt convins că rezultatul va mulțumi pe toată lumea”, a transmis edilul.

Se asfaltează și pasarela de pe Unirii

Pentru că suprafața carosabilului este deplorabilă, municipalitatea a hotărât să toarne covor asfaltic peste podul pasarelă de pe strada Unirii. Lucrările vin ca o întreținere a obiectivului, care este prins în programul Companiei Naționale de Investiții, pentru reabilitare. Și podul pasarelă din zona Artego va fi reabilitat tot prin CNI, și această investiție fiind aprobată la nivel central.

Imagini:

Articolul precedentDoi vechi colaboratori ai senatorului Iordache, reținuți! Parchetul tace mâlc
Articolul următorOficial! Vechii colaboratori ai senatorului Ion Iordache, reținuți pentru obținerea ilegală de fonduri