Târgu Jiu: Se pregătesc amplasamentele pentru 47 de stații noi, cu panouri de informare și camere video

Continuă lucrările, treaptă cu treaptă, ce vizează modernizarea transportului în comun din municipiul Târgu Jiu. Pe etape, se lucrează la pregătirea amplasamentelor noilor stații.
Potrivit primarului Marcel Romanescu, vor exista 47 de stații echipate cu  panouri de informare privind  timpul  de așteptare.

 

Îndepărtăm stațiile de troleibuz și pregătim amplasamentele pentru noile stații. După cum știți, suntem beneficiarii a trei mari proiecte de modernizare a transportului în comun:
1. primul, deja finalizat, în valoare de 12 milioane de euro, prevede achiziționarea a 20 de mijloace de transport în comun electrice care deja circulă pe străzile din municipiu;
2. al doilea, în valoare de 24 de milioane de euro, prevede achiziționarea a încă 15 troleibuze (pe care le-am primit deja), modernizarea infrastructurii de transport și a autobazei TRANSLOC, dar și modernizarea stațiilor de așteptare;
3. INFOTRAFIC este al treilea proiect, în valoare de aproximativ 9 milioane de euro, aflat în derulare și care prevede, la rândul său:
– 47 stații echipate cu panouri de informare privind timpul de așteptare și liniile disponibile în stația respectivă, precum și cameră video de supraveghere cu rol de creștere a siguranței călătorilor și echipamentelor din stație (în stațiile de călători cu aflux mare – 8 stații – vor fi instalate automate de vânzare titluri de călătorie);
– Un centru de management (comandă și control);
– Sistem de prioritizare a transportului public;
– Sistem de informare a călătorilor;
– Sistem de monitorizare video pentru creșterea siguranței;
– Sistem eTicketing”, a precizat Romanescu.
FOTO:

 

Articolul precedentGorj: Pentru a doua noapte consecutiv, polițiștii și jandarmii au luat la ”periat” județul
Articolul următorLe-au dat cu terenul în cap! U Craiova, surclasată de o echipă de liga a patra