Edilitara desfășoară lucrări de reparații curente pe strada 9 Mai, din municipiul Târgu Jiu. Tronsonul vizat este cel situat între intersecția cu str. Termocentralei și intersecția cu str. Castanilor. Circulația va fi uneori restricționată, lucrându-se alternativ pe sensurile de mers.
Până duminică seara s-a reasfaltat segmentul dintre strada Termocentralei și strada Victoriei, iar echipele au continuat spre strada 23 August.
”Chiar dacă este 1 Iunie, noi suntem la treabă!
Ne-am apucat în această seară de frezarea celui de-al doilea tronson al străzii 9 Mai, pe segmentul cuprins între sensurile giratorii 9 Mai și 23 August.
Muncim constant pentru ca Târgu Jiu să aibă o infrastructură modernă și sigură. Continuăm proiectele asumate, indiferent de zi sau oră!’‘, a transmis, duminică seara, Adrian Dăianu, directorul Edilitara.