Un bărbat din Târgu Jiu, Gorj, și-a reclamat concubina, susținând că i-a furat un plic în care se aflau 2.000 de lei.
”La data de 14 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat de 54 de ani, municipiul Târgu Jiu, cartierul Romanesti, cu privire la faptul că, o femeie de 51 de ani, din orașul Rovinari, concubina sa, i-ar fi sustras suma de 2.000 lei.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că, în urmă cu două zile, femeia a venit la domiciliul apelantului, unde urmau să locuiască împreună, iar la data de 14 aprilie a.c., bărbatul a adormit, având în buzunar un plic ce conținea suma de aproximativ 2.000 lei, iar când s-a trezit a constatat faptul că îi lipsește plicul cu suma de bani, iar femeia nu se mai afla în locuință.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt”, a transmis al IPJ Gorj.