Târgu Jiu: Și-a bătut nevasta cu o țeavă

Dosar penal și ordin de protecție în cazul unui târgujian care și-ar fi agresat soția.

La data de 5 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați  de o femeie de 33 de ani, din localitate, despre faptul că soțul său, de 36 de ani, în urma unor discuții contradictorii, ar fi lovit-o cu o țeavă metalică în zona capului și a mâinii stângi. Persoana vătămată s-a deplasat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar ulterior s-a prezentat la sediul poliției, unde a formulat plângere penală.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie, fiind emis și un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului”, a transmis IPJ Gorj.