Târgu Jiu: Sunt bani. Asociațiile de proprietari, așteptate să depună documentația pentru anveloparea blocurilor

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, îndeamnă cetățenii să solicite asociaților de proprietari depunerea documentelor necesare izolării termice a blocurilor. Edilul precizează că a reprezentanții Ministerului Dezvoltării l-au asigurat că există suficiente fonduri pentru acest program.

IMPORTANT!

Am discutat cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării care m-au asigurat că există fonduri suficiente pentru programul de anvelopare a blocurilor.
Având în vedere interesul tot mai crescut din partea cetățenilor municipiului Târgu Jiu față de acest subiect, le solicit administratorilor de asociații să depună documentația COMPLETĂ pentru ca apoi municipalitatea să o poată înainta Ministerului Dezvoltării.

Reamintesc tuturor că:
– 60% din costuri sunt suportate de Ministerul Dezvoltării,
– 30% este contribuția primăriei,
– 10% din sumă VA FI SUPORTATĂ TOT DE PRIMĂRIE, acest procent urmând a fi recuperat ulterior printr-o taxă de anvelopare într-o perioadă de 5 ani! În acest caz este vorba de o Hotărâre de Consiliu pe care am promovat-o și care a fost deja votată! Aceasta va permite nu numai să efectuăm lucrările mult mai rapid, dar constituie și un important avantaj pentru cetățenii cu venituri reduse.


Încurajez cetățenii să ia legătura cu administratorii de asociații, iar acestora le transmit, încă o dată, că este extrem de important ca documentația să fie corect întocmită și să fie completă! În acest moment avem deja 11 blocuri în licitație, pentru alte 31 a fost aprobată documentația și urmează să intre în curând în procedura de licitație, iar de aici înainte așteptăm alte dosare din partea asociațiilor”, a transmis primarul.