Intervenția promptă a polițiștilor a împiedicat comiterea unui viol marți, 7 aprilie, într-un cartier din sudul municipiului Târgu Jiu, anunță Sindicatul Europol.
‘‘Astăzi, printr-un apel disperat la 112, un bărbat din Târgu Jiu a anunțat că în apartamentul vecinei sale a pătruns cu forța un individ care o agresează fizic.
Agresorul își urmărise îndeaproape victima, dinainte ca aceasta să intre în scara blocului și, profitând de vârsta înaintată și de neatenția acesteia, a urmat-o până în dreptul apartamentului, pătrunzând în interiorul locuinței sale cu forța, sub amenințarea cu moartea, a început să o dezbrace pe femeie cu intenția de a o viola.
În doar câteva momente, la fața locului au fost direcționate de urgență două patrule din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Târgu Jiu.
Pentru că din interior nu se mai auzea nimic, iar nimeni nu răspundea, colegii noștri au luat decizia crucială de a sparge ușa în câteva secunde și au pătruns în apartament.
Intervenția decisivă a fost realizată de:
𝗔𝗴𝗲𝗻𝘁 𝘀̦𝗲𝗳 𝗽𝗿𝗶𝗻𝗰𝗶𝗽𝗮𝗹 𝗕𝘂𝗿𝗰𝗶𝘂 𝗠𝗶𝗵𝗮𝗶;
𝗔𝗴𝗲𝗻𝘁 𝘀̦𝗲𝗳 𝗮𝗱𝗷𝘂𝗻𝗰𝘁 𝗡𝗶𝘁̦𝗮̆ 𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗮𝗻𝘁𝗶𝗻;
𝗔𝗴𝗲𝗻𝘁 𝘀̦𝗲𝗳 𝗽𝗿𝗶𝗻𝗰𝗶𝗽𝗮𝗹 𝗗𝘂𝗺𝗶𝘁𝗿𝗮𝗰𝗵𝗲 𝗙𝗹𝗼𝗿𝗶𝗻;
𝗔𝗴𝗲𝗻𝘁 𝗽𝗿𝗶𝗻𝗰𝗶𝗽𝗮𝗹 𝗚𝗵𝗲𝗿𝗴𝗵𝗶𝗻𝗼𝗶𝘂 𝗕𝗼𝗴𝗱𝗮𝗻.
Aceștia au îndepărtat imediat agresorul de victimă, l-au imobilizat și l-au condus la sediul Poliției pentru cercetări, la fața locului sosind și un echipaj medical care a acordat ingrijirile de specialitate victimei.































