Home Principale Actualitate Târgu Jiu: Terenul principal de la stadion se pregătește pentru noul sezon....

Târgu Jiu: Terenul principal de la stadion se pregătește pentru noul sezon. Romanescu: Se minte, se încearcă manipularea. A avut loc și o nisipare

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a reacționat după ce în spațiul public s-au rostogolit imagini ce prezintă terenul principal din Complexul Sportiv Municipal, vehiculându-se că suprafața de joc a ajuns într-o stare deplorabilă, după de ar fi fost lăsată de izbeliște. Nimic mai fals, transmite edilul, arătând că la teren se lucrează pentru a fi în condiții cât mai bune la startul sezonului competițional următor.

 

Pentru că, în continuare, se minte foarte mult încercându-se manipularea opiniei publice, sunt necesare unele explicații. Terenul de fotbal de la Stadionul <<Constantina Diță>> se pregătește pentru următorul sezon. Este o acțiune care are loc periodic și despre care manipulatorii știu, dar prezintă niște fotografii și încearcă să inducă în eroare cetățenii.
S-a mai încercat acest lucru și în anii trecuți, dar se reia subiectul în speranța că oamenii se vor lăsa păcăliți.
În esență, este vorba despre o acțiune de eliminare a unei specii de iarbă – Poa Annua, specie invazivă care apare pe suprafețele cu gazon. Sunt acele zone cu o iarbă foarte deschisă la culoare.
S-a făcut o aerare cu carote a gazonului, se scoate materia organică depusă, s-a aspirat suprafața, apoi a avut loc o nisipare urmată de însămânțare.
În 7 – 10 zile va fi vizibilă schimbarea, iar până la începerea sezonului vom avea un gazon de calitate pentru competițiile sportive ce vor urma.
În concluzie, nu vă lăsați păcăliți de informațiile false care inundă spațiul public”, a precizat Romanescu.