Cei doi tineri care, duminică, după o șicanare în trafic, s-au amenințat s-au luat la bătaie în imediata apropiere a Bisericii ”Sfântul Ilie” (Zona Piața 9 Mai) din Târgu Jiu au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii gorjeni.
“În continuarea cercetărilor efectuate de polițiști, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore față de cei doi tineri de 26 și 23 de ani, din comuna Livezile, județul Vâlcea și respectiv din orașul Rovinari, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violente și tulburarea ordinii și liniștii publice, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. În cursul zilei de mâine, tinerii reținuți vor fi prezentați Parchetului de pe Lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale” au transmis reprezentanții IPJ Gorj.