Târgu Jiu: Vești bune! A fost semnat contractul pentru construcția primelor 20 de blocuri noi în cartierul Narciselor

Vești bune la sfârșit de an pentru tinerii din Târgu Jiu care vizează obținerea unei locuințe sociale. Primarul orașului, Marcel Romanescu, a anunțat, marți că a fost semnat contractul pentru primele 20 de blocuri noi, imobile ce se vor construi în cartierul Narciselor.
Am semnat contractul pentru primele 120 de locuințe destinate tinerilor din Târgu Jiu și finanțate prin PNRR.
Este vorba de primele 20 de blocuri pe care le construim în cartierul Narciselor, iar valoarea investiției depășește 7 milioane de euro fără TVA.
Sunt blocuri P+2, de tip nZEB plus – nearly Zero Energy Building (clădiri cu consum de energie aproape zero). Apartamentele vor avea asigurat necesarul de energie de la panouri fotovoltaice, acest lucru însemnând costuri foarte reduse pentru cei ce locuiesc aici. Așa cum am mai spus, invităm firmele din Târgu Jiu să participe la licitațiile organizate pentru acest proiect”, a precizat edilul-șef.
Articolul precedentTârgu Jiu: Puști de 16 ani, pericol public! A furat trei mașini, s-a plimbat cu ele și le-a abandonat
Articolul următorSurse media: Reghe se întoarce la CSU Craiova