Târgujienii, receptivi la vaccinarea anti-Covid 19

 

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că aproximativ 30% din populația majoră a municipiului s-a vaccinat împotriva Covid-19.

Cred că, și la nivel de județ, și la nivel de municipiu suntem în primele trei entități existente. Avem aproape 39.000 de persoane vaccinate la nivelul județului Gorj și aproximativ 14.000 de persoane vaccinate la nivelul municipiului Târgu Jiu. Raportându-ne la populația de peste 18 ani, procentul cred că se apropie de valoare de 25-30% pentru fiecare din cele două entități. Este un proces care decurge normal. Din discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică și ISU Gorj, există și liste de așteptare. Noi ne dorim ca numărul de doze de vaccin să crească în perioada imediat următoare, ca să putem să acoperim toate solicitările venite din partea cetățenilor de la nivelul municipiului Târgu Jiu. Centrele sunt funcționale, sunt foarte bine apreciate de cetățenii care ajung în aceste centre, eu vorbesc strict de centrul de la stadion și centrul de la Școala „Constantin Brâncuși”, si sperăm că nici în perioada următoare să nu avem probleme”, a precizat primarul. 

Articolul precedentGorj: Peste o mie de șomeri reintegrați în câmpul muncii
Articolul următorSurse: Doi salariați ai CJ Gorj, reținuți în dosarul Ydail!