Vești alarmante transmise de cercetătorii Universității de Ștințe Agricole din Iași. Potrivit acestora, din 1961 până în prezent, temperaturile din România au crescut cu 0,72 grade Celsius, situație ce a făcut posibilă adaptarea la clima din țara noastră a unor specii de țânțari care pot transmite boli periculoase, inclusiv malaria, boală eradicată în urmă cu o jumătate de secol.
”O specie nouă am găsit-o acum câțiva ani – anofeles athropavus – care este originară din nordul Sardiniei. Ele sunt potențial malarigene. Ei se pot dezvolta datorită climei și acum datorită studenților care vin din alte țări și poartă în ei gena malaria. Dacă îi înțeapă pe ei, atunci se poate transmite malaria. (…) În ultimii ani au venit aceste valuri de aer tropical care au adus diferite elemente parazitare către continent. Au început să apară boli tropicale cu care noi nu ne-am întâlnit până acum”, a declarat, pentru Pro TV, Liviu Miron, profesor la Facultatea de Medicină Veterinară Iași.
Creșterea temperaturii și poluarea au dus la o agresivitate ridicată și la creșterea populației de țânțari.