Tensiuni la echipa lui Rotaru. Reghecampf a renunțat, noul antrenor ar putea fi Laszlo Balint

Laurențiu Reghecampf nu mai este antrenorul echipei patronată de Mihai Rotaru, CS Universitatea Craiova.

Clubul Universitatea Craiova și antrenorul Laurențiu Reghecampf au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale. Îi mulțumim lui Laurențiu Reghecampf pentru tot ceea ce a realizat la Știința și îi dorim mult succes mai departe„, au anunțat, duminică seara, reprezentanții clubului, pe pagina oficială de facebook.

REGHE A CONFIRMAT IMEDIAT:

Așa este, am închis colaborarea în această seară cu Universitatea Craiova. Vreau să mulțumesc mult publicului, jucătorilor și celor alături de care am muncit în acest an și să urez succes echipei mai departe. A fost o experiență interesantă”, a spus tehnicianul.
Acesta a fost instalat pe banca tehnică a oltenilor în luna iulie a anului trecut. De atunci, a contabilizat 25 de victorii, 7 remize și 12 înfrângeri alături de alb-albaștrii.

Când ai ca obiectiv să câștigi un trofeu și nu reușești s-o faci, mereu vor exista discuții. Eu nu vreau să fiu subiectiv, vreau să fiu corect. Le-am spus același lucru și conducătorilor în ședința pe care am avut-o. Antrenorul este cel care plătește, da.

Le-am spus-o și conducătorilor. Dacă eram puțin mai bine pregătiți, dacă aveam o arie mai largă de jucători la dispoziție, cred că puteam trece cu bine peste acele meciuri.

Vreau să înțelegeți că totul a mers într-o direcție normală la Craiova. Am încercat să-mi fac meseria cât am putut de bine. Nu mi-a reproșat nimeni nimic, dar la un moment dat au intervenit niște chestii. Eu mergeam în stânga, iar ei, cei din conducere, mergeau în dreapta. Așa că am ajuns la concluzia că mai bine ar fi să ne despărțim.

Făcuserăm și programul de cantonament, programul de antrenamente, făcuserăm totul. Eu și Mihai Rotaru n-am avut niciodată discuții în contradictoriu’‘, a explicat Reghecampf. 

CINE ÎL URMEAZĂ?

Reunirea lotului este programată pentru ziua de luni, 13 iunie. Teoretic, pregătirile ar trebui să înceapă cu un nou antrenor. Practic, rămâne de văzut. Nimic nu era clar la nivel oficial, deși s-a vehiculat că președintele Sorin Cîrțu are totul pus la punct.

Marele favorit a fost dat, la un anumit moment, Mirel Rădoi, însă fostul selecționer ar avea și ceva oferte din Golf, astfel că nu a oferit deocamdată un răspuns.
Pe surse, pe lista s-ar mai afla Daniel Isăilă, Laszlo Balint și Liviu Ciobotariu.
Isăilă mai are 3 ani de contract cu Bani Yas, formație din Emiratele Arabe United, în timp ce Ciobotariu tocmai a semnat un nou acord cu FC Voluntari.
În cărți, și Laszlo Balint, cel care nu are echipă, după ce s-a despărțit de UTA în luna ianuarie.
Trebuie subliniat, un cotidian cu notorietate din Craiova și Gazeta Sporturilor îl prezintă pe Balint drept cea mai posibilă variantă pentru banca tehnică a oltenilor.
Rămâne de văzut, în câteva ore se pot clarifica multe.
Cert este că suporterii nu au agreat schimbarea lui Reghecampf, anunțul ce vizează încetarea colaborării cu acesta generând reacții vehemente pe rețelele de socializare. Fanii nici nu vor să audă de Balint, considerând includerea sa pe lista posibililor antrenori drept o ”glumă proastă”.
Articolul precedentDragoș Pîslaru, demisionar din USR: Ieșirea de la guvernare a fost o greșeală. Ar fi trebuit să rămânem să luptăm
Articolul următorDate oficiale 2021: Sute de copii au fost abandonați în spitalele din România