Teodorovici candidează pentru șefia PSD

Eugen Teodorovici, fost ministru de Finanțe și unul dintre liderii PSD, și-a anunțat, duminică, candidatura pentru funcția de președinte al partidului. În acest moment, social-democrații au o conducere interimară, urmând ca până la alegerile parlamentare, în cadrul unui Congres, să fie aleasă o conducere statutară.

Îmi depun candidatura în mod personal pentru funcția de președinte, pentru că astăzi statutul, după cum știți, nu prevede o altă formă de competiție internă, iar în situația în care acest lucru se va schimba, categoric voi avea și eu o echipă pe formula pe care CEX-ul o va decide, astfel încât să fie o echipă cu oameni care vor o schimbare, nu doar pentru partid, ci și pentru țară. (…) Nu este o luptă între mine și alt coleg din partid, nu este competiția mea. Eu vreau să ofer doar o alternativă la ceea ce astăzi este PSD, conducerea sa, pentru că este despre România, este despre PSD, nu despre Teodorovici, nu despre Ciolacu, nu despre competiția între cei doi’‘, a declarat Teodorovici.

Articolul precedentAsigurări: Contract pentru reabilitarea podului de la Lainici
Articolul următorAccident! Au intervenit salvatorii ISU