Tibi Bălan vrea întăriri şi sugerează că jucătorii de la Pandurii nu ar excela la capitolul inteligenţă

Antrenorul formaţiei Pandurii, Tiberiu Bălan, şi-a schimbat total discursul după ce elevii săi au fost învinşi, 0-4, sâmbătă, la Mioveni. Fostul fotbalist al Sportului Studenţesc a constatat că fotbaliştii de la Pandurii sunt nepregătiţi fizic, mai mult, dă de înţeles că ar lipsi şi inteligenţa şi se gândeşte la transferuri făcute în intersezon.

Sunt foarte dezamăgit de ce am văzut astăzi, e o diferenţă foarte mare faţă de meciul cu Cluj. O să analizăm meciul ca să ne dăm seama unde ne aflăm. Sunt foarte supărat, nu ne-am ridicat deloc la nivelul adversarului. Şansele, e vorba de lotul pe care îl ai. Aici se face diferenţa, să fie inteligent, să gestioneze fiecare moment al jocului, fiecare fază. Este greu să vin acum să imprim ceva ce probabil nu o să reuşesc. Să mă gândesc la strategia pentru următorul meci, pentru că din punct de vedere fizic stăm prost, mă refer la forţă, am fost depăşiţi în toate duelurile unu contra unu. Să vedem, luăm măsuri, o să joace alţii, care pleacă în iarnă. Mai sunt câteva etape şi o să încerc, o să iasă şi clubul din situaţia asta şi avem posibilitatea să aducem jucători”, a declarat, după meciul de la Mioveni, Tiberiu Bălan. 

Articolul precedentFoto. Accident cu două victime! A intrat pe contrasens cu motocicleta
Articolul următorPonta, anunţ de ultimă oră: Pro România nu va vota guvernul Orban