Tichete verzi pentru predarea deșeurilor reciclabile. Cu ele nu o să se poată cumpăra tutun și alcool

Cetățenii și firmele care colectează deșeurile separat ar putea primi recompense potrivit unei propuneri legislative a Parlamentului. “Tichetele verzi” se vor acorda la schimb pentru reciclabilele aduse, atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice. Însă nu oricine va putea aduce deșeuri la reciclare, tichetele fiind date doar în baza dovezii unui contract de salubrizare.

Acestea s-ar acorda, de către firmele care colectează deșeuri, celor care aduc la colectare hârtie, carton, sticlă, metal, materiale plastice, lemn, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri de baterii și acumulatori și deșeuri provenind din autoturisme.

Potrivit propunerii, valoarea tichetului pe fiecare tip de deșeu colectat va fi stabilită de fiecare firmă, iar costurile legate de emiterea tichetelor vor fi suportate de cei care colectează deșeurile.

Tichetele verzi nu vor putea fi folosite însă pentru a cumpăra alcool, tutun, arme și nici pentru jocurile de noroc sau pariuri, scrie în propunere. Legea ar putea ajusta și contribuția la Fondul pentru Mediu, valoarea acesteia fiind stabilită în funcție de valoarea certificatelor verzi emise.

 

 

Articolul precedentFost ministru: În ultimii 20 de ani, am crescut de 5 ori cheltuielile în educație și avem rezultate mai slabe
Articolul următorPandurii, meci amical cu CSU Craiova