Un copil de 6 ani, din Conțești, Dâmbovița a murit, luni dimineață, mușcat de câinele familiei.
”Luni, în jurul orei 09:00, Poliția Orașului Răcari a fost sesizată pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de către un bărbat cu privire la faptul că un copil de 6 ani, din Conțești, a fost mușcat de un câine.
O echipă de cercetare s-a deplasat la fața locului, ocazie cu care, din primele verificări, s-a stabilit că minorul, în timp ce se afla în grădina locuinței, ar fi fost mușcat în zona gâtului de un câine al familiei care nu era legat. În urma leziunilor, copilul a decedat.
Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Dâmbovița în vederea efectuării necropsiei”, a transmis IPJ Dâmbovița.