Două persoane au fost găsite fără suflare de pompierii gorjeni pe raza comunei Băleşti. Din primele informaţii, cei doi ar fi tată şi fiu, iar fiica, respectiv sora celui din urmă, ar fi descoperit nenorocirea. Cele două persoane, de 35, respectiv 58 de ani, ar fi utilizat o butelie cu un arzător pentru prepararea hranei şi s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon.
“La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Jiu şi două ambulanţe din cadrul SAJ Gorj, care au constatat că într-una dintre încăperile locuinţei se aflau două persoane de sex masculin inconștiente şi fără semne vitale. Din păcate, echipajele de intervenţie nu au mai putut face nimic pentru salvarea celor 2 bărbaţi”, a transmis ISU Gorj.
Cauza oficială a morţii urmează a fi stabilită.