Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune, încă o dată, că sistemul de învățământ rămâne o prioritate pentru administația orașului, arătând că trei colegii din municipiu conduc Topul admiterii în învățământul liceal.
‘‘Colegiile din municipiul Târgu Jiu atrag, ca de fiecare dată, cei mai buni elevi. O dovedește și ultima medie de intrare în învățământul liceal din municipiul nostru, un standard ridicat dat de valoarea unităților de învățământ târgujiene.
Colegiul Național <<Spiru Haret>>, Colegiul Național <<Tudor Vladimirescu>> și Colegiul Național <<Ecaterina Teodoroiu>> au primit elevii cu cele mai mari medii și nu întâmplător sunt unitățile care au beneficiat și de investiții considerabile, mai ales în ultimii ani.
A nu se înțelege că celelalte școli din oraș au fost uitate. Sistemul educațional rămâne prioritar pentru noi, baza pe care se sprijină viitorul municipiului Târgu Jiu.
Felicitări elevilor pentru rezultatele obținute și succes în această frumoasă etapă a educației lor!”, a transmis ediilul.
CELE MAI BUNE REZULTATE LA ADMITERE: