Trei femei din Craiova au fost reţinute în urma unui furt petrecut la Tismana

 

Trei femei din Craiova au fost reţinute de poliţiştii gorjeni după ce ar fi furat o sumă de bani dintr-o locuinţă din Tismana. O femeie, în vârstă de 58 de ani, din Tismana, a sesizat autorităţile, sâmbătă, că trei persoane necunoscute, de sex feminin, i-au sustras 1.650 de lei, bani pe care îi avea într-un corp de mobilier. Acestea, imediat după ce au luat banii, s-ar fi urcat într-o maşină de culoare gri şi ar fi plecat de la faţa locului.

Din primele cercetări şi investigaţii efectuate de poliţişti au fost identificate trei femei, cu vârtste cuprinse între 24 şi 42 de ani, toate din municipiul Craiova, judeţul Dolj, faţă de care s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat, acestea fiind reţinute şi introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Gorj”, au transmis comunicatorii IPJ.

Articolul precedentDrogat, la plimbare cu maşina pe străzile din Târgu Jiu
Articolul următorTârgu Jiu: S-a schimbat locul desfăşurării paradei militare de 1 Decembrie