Trei evenimente rutiere grave s-au petrecut, marți, în doar câteva ore, la Târgu Jiu și în apropierea municipiului.
CALEA BUCUREȘTI
”Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe Cala București, din direcția Scoarța – Târgu Jiu, nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul care se deplasa în aceeași direcție de mers și a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, autoturismul care se deplasa regulamentar a fost proiectat într-un autovehicul din fața sa, rezultând rănirea a două femei, de 24 și 46 de ani, ambele din municipiul Motru, aflate ca pasager în cel de-al doilea autoturism”, a transmis IPJ Gorj.
CALEA SEVERINULUI
”Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată, prin apelul unic 112, despre un eveniment rutier din care au rezultat pagube materiale, produs pe Calea Severinului din municipiul Târgu-Jiu.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri, s-a stabilit că, un tânăr, de 19 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Severinului, din direcția Bălești – Târgu Jiu, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a părăsit partea carosabilă în stânga, intrând în coliziune cu trei autoturisme staționate.
În urma impactului, nu au rezultat victime omenești, fiind soldat doar cu pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Gorj.
După doar câteva ore, la Iași – Gorj, comuna Drăguțești, în imediata apropriere a municipiului Târgu Jiu, a fost semnalat un alt accident rutier. Potrivit unor martori, un pieton a fost rănit după ce a fost lovit de un autoturism.
Revenim cu informații oficiale imediat ce autoritățile le vor furniza.