Tribunalul Gorj a respins luni cererea lui Gigel Capotă prin care solicita revenirea în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Deși schimbarea sa din fruntea unității medicale s-a făcut cu acordul părților, Capotă a încercat să își justifice decizia inițială prin faptul că ar fi semnat documentul în urma unor presiuni.
”Respinge cererea de suspendare a dispozițiilor nr. 924/06.11.2019 și nr. 925/06.11.2019, emise de președintele Consiliului Județean Gorj. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj. Pronunțată în ședință publică”, se precizează în sentință.