FC U Craiova a pierdut în fața FCSB, scor 1-3 (0-2), duminică seara, la Târgu Jiu, într-un meci din etapa inaugurală a Superligii de fotbal.
Oaspeţii au deschis scorul prin David Miculescu (minutul 8), în urma unui corner, apoi Florinel Coman a majorat diferenţa (17 – penalty), după ce tot el fusese faultat de portarul Robert Popa. FCSB a înscris al treilea gol prin francezul Malcom Edjouma (60), din pasa lui Andrei Cordea, ambii intraţi la pauză.
Golul oltenilor a fost reuşit de belgianul Sekou Sidibe (74 – penalty), după ce Damjan Djokovic l-a faultat în careu pe Aurelian Chiţu.
Juveții vor să dreagă busuiocul la Sepsi
„În opinia mea am întâlnit cea mai puternică echipă din România Ne-au fost net superiori. Când a scăpat Sidibe, putea să fie 3-2, puteam să revenim, mai erau şase-şapte minute însă nu s-a întâmplat asta. Noi nu am făcut faţă presiunii, iar FCSB a fost mai bună decât noi astă-seară. Am început jocul timoraţi, am primit două goluri foarte repede. Din păcate pentru noi atât am putut astă seară. Sigur că putem redresa, noi încercăm. Eu sunt antrenorul secund şi încerc să ajut. Aştept antrenorul.
Noi o să revenim, ştim că avem calitate. Nu jucăm în fiecare etapă cu FCSB şi mergem la Sepsi să luăm puncte”, a spus Florin Drăgan, antrenorul interimar al echipei FCU Craiova.
Mititelu: Eu sunt optimist
„Mi-am dat seama după primele 10 minute că FCSB are o viteză în plus, sunt mai determinați și că nu avem cum să îi batem. Noi mai avem nevoie de un meci sau două pentru a intra în ritm. Eu sunt optimist față de potențialul echipei, nu o judec după ce s-a întâmplat astăzi.
Ei au o valoare ridicată, vin după un titlu pierdut, determinați, mai bine fizic. Ei au avut un program cu amicale mai dificile. Noi, din cauza plecării lui Janeiro, a trebuit să modificăm totul.
Când simți că adversarul e mai bun fizic, mai proaspăt, începe să apară îndoiala. Vă zic eu că asta s-a întâmplat. FCSB a fost mai proaspătă ca niciodată. La meciul direct următor nu va mai fi acest raport de forțe. Noi am jucat la 60% din ce putem, asta simt.
Pentru noi, FCSB e un coșmar. Cum suntem noi pentru Rapid, așa sunt ei pentru noi. Niciodată de când am revenit în Liga 1 nu a fost un eșec cu așa diferență mare, dar cunosc cauzele. M-a bătut cel mai puternic lot din România, cel mai puternic club”, a spus patronul FCU.