Ultraj! A lovit cu capul în gură un polițist

Un bărbat de 39 de ani, din Turcineşti, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce, luni, a exercitat acte de violență asupra unui polițist. Acesta, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a mers la domiciliul fostei concubinei și a amenințat-o, iar femeia a cerut sprijinul autorităţilor. Polițiștii au ajuns la fața locului și în timpul intervenției bărbatul a lovit cu capul un gură un agent. În cauză s-a întocmit dosare penale pentru ultraj, violare de domiciliu și amenințare.

”La data de 22 iulie anul curent, polițiști din cadrul Postului de Poliție Turcinești și Schela au fost informați de o femeie de 45 de ani, din comuna Turcinești, despre faptul că fostul ei concubin, în vârstă de 39 de ani, pe fondul consumului de alcool, ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței sale și ar fi amenințat-o cu acte de violență. În cauză polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu și amenințare. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului l-au identificat pe bărbatul care a intrat în curtea locuinței apelantului, iar cu ocazia intervenției bărbatul ar fi exercitat acte de violență asupra agenților din cadrul Postului de Poliție Turcinești”, a informat IPJ Gorj.

Agresorul a fost încătușat și condus la sediul Postului de Poliție Turcinești. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a dispus efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Articolul precedentErau filați! Tineri din Gorj și Vâlcea, prinși în timp ce furau bijuterii dintr-un apartament din Târgu Jiu
Articolul următorA obținut 10 la titularizare, dar NU va avea post. Riscă să repete concursul de mai multe ori