Un fundaș nigerian își anunță transferul la Pandurii: Avem o echipă grozavă

Emmanuel Okeke James, un fundaș nigerian, în vârstă de 19 ani, și-a anunțat transferul la divizionara secundă Pandurii Târgu Jiu. Acesta vorbește pe rețelele de socializare la superlativ despre gruparea sportivă gorjeană și sugerează că transferul ar fi o simplă formalitate.

Pandurii este un club bun, care va crește și va ajunge departe. Avem o echipă grozavă”, transmite jucătorul.

Nigerianul a ajuns la Târgu Jiu în urmă cu câteva luni, prin intermediul impresarului Jean Willy Ngoma, însă nu a putut fi legitimat la acel moment. Ultimul și singurul club la care poate fi identificat este NK Sesvete, din liga a doua croată, entitate sportivă cu care, potrivit unor date publice, încă mai are contract (6 septembrie 2019 – 15 iunie 2020).

Curios, în urmă cu câteva luni, tot sub contract, așa cum arată Transfer Markt, nigerianul efectua antrenamente la Pandurii Târgu Jiu.