Un bărbat a fost arestat pentru 30 de zile după ce și-a omorât fratele, la o stână situată în extravilanul satului Plăviceni, comuna Scărișoara, județul Olt, pe fondul unui conflict spontan. Crima a avut loc marți, 22 august.
“Fiind audiat, în prezenţa apărătorului din oficiu, inculpatul G.D. a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, arătând că, în urma unor ameninţări ale fratelui său G.M. la adresa sa, a luat un ciomag din lemn de dud şi i-a aplicat o lovitură cu acesta în zona gâtului, deşi nu a vrut să-l lovească în acel loc, ci la corp, pe spate. Victima a căzut la pământ, iar el a continuat să îl lovească, aplicându-i alte două lovituri cu acel ciomag, în zona pieptului”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.