Un polițist aflat în arest la domiciliu s-a sinucis în ziua de Crăciun

 

Un polițişt din Dărmăneşti, județul Bacău, cercetat pentru că ar fi luat mită de la şoferi, s-a sinucis, sâmbătă, cu o armă de autoapărare pe care o deţinea legal.

Din data de 17 decembrie acesta se afla în arest la domiciliu.

Astăzi, în jurul orei 17.00, IPJ Bacău a fost sesizat, prin 112, de către o femeie de 46 de ani, din  Dărmăneşti, despre faptul că soţul său ar fi încercat să se sinucidă cu arma de autoapărare  pentru care este deţinător legal. La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMIRD care a efectuat manevre de resuscitare, însă bărbatul a fost declarat decedat”, a transmis, sâmbătă seară, IPJ Bacău.  

Sinucigașul era poliţist la Formaţiunea Rutieră din cadrul Poliţiei oraşului Dărmăneşti, din anul 2011.

 

Acesta se afla singur la domiciliu:

La data de 18 noiembrie a.c, bărbatul a fost suspendat din funcţie ca urmare a arestării preventive pentru fapte de corupţie, iar din data de 17 decembrie a.c, se afla sub măsura arestului la domiciliu” a mai precizat IPJ Bacău.  

Articolul precedentMesaj de la Ambulanța Gorj: Nu faceți infarct, nu vă îmbolnăviți, NU avem medic!
Articolul următorDacia a depășit Renault și Peugeot la numărul de mașini vândute persoanelor fizice, în Franța