Unele crapă, însă autoritățile ne liniștesc: Podurile nu sunt în pericol să se prăbușească

Tragedia petrecută în Italia, la Genova, unde o porțiune a unui viaduct s-a prăbușit, rezultând zeci de morți, a instaurat o oarecare teamă în rândul populației. Mai multe materiale de presă au prezentat situația nu tocmai roză a unor poduri din România, însă autoritățile dau asigurări că totul este verificat, nu există nici cel mai mic pericol. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a precizat că în situațiile în care s-au constatat probleme s-a intervenit. ”Din cele 4.250 de poduri aflate pe rețeaua de Drumuri Naționale din România, doar 37 se află în clasa tehnică 5 (trafic intens), iar majoritatea sunt situate pe drumuri secundare, preluate în trecut de autoritățile locale, iar 680 de poduri sunt în clasa tehnică 4. Nici unul dintre aceste poduri nu prezintă risc iminent de colapsare, deoarece sunt monitorizate permanent, iar acolo unde se constată agravarea situației se ia inclusiv măsura închiderii și devierii circulației pe alte rute”, a transmis CNAIR. Compania a mai informat că revizia podurilor se face la șase luni, dar și mai devreme dacă se cere.

Articolul precedentIncendiu! Flăcările au mistuit o casă din Runcu
Articolul următorRușinos! Rânca, plină de turiști, dar pe străzi nu există coșuri pentru gunoi, nici banalele băncuțe