Urmăreau o mașină: Patru polițiști au fost răniți după ce autospecialele în care se aflau s-au ciocnit

 

Patru poliţiști din cadrul IPJ Arad au fost răniți, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce două autospeciale de intervenţie în care se aflau s-au ciocnit. Lucrătorii MAI erau în misiune, urmăreau o mașină.

În cadrul unei acţiuni desfăşurate pe raza oraşului Pâncota, un echipaj de poliţie a pornit în urmărirea unui autoturism. Autoturismul urmărit şi-a continuat deplasarea, iar în oraşul Sântana, autospeciala de poliţie, aflată în urmărire, a intrat în coliziune cu o altă autospecială. Patru poliţişti au fost transportaţi la spital în vederea evaluării stării lor şi acordarea de îngrijiri medicale. A fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, urmând a fi continuate cercetările pentru vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Articolul precedentCiolacu: Ar trebui să încurajăm un Program Rabla pentru tractoare. Vedem ce proiecte prindem în buget
Articolul următorUn actor din serialul ”Friends” a fost găsit mort. Avea doar 54 de ani