Cristian Seidler, secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului, ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, anunță că Societatea Națională „Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA, trebuie, în viziunea USR, desființată, alături de alte instituții.
‘‘E un privilegiu existența unor instituții publice cu nume distinse dar consumatoare de resurse fără să aducă valoare adăugată. Să desființăm deci aceste privilegii: Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, Academia de Științe Tehnice, Academia de Științe Medicale. Lista a fost deja agreată în coaliție încă din etapa discuțiilor de la Cotroceni. Ar trebui să continuăm cu Academia Oamenilor de Știință, Societatea națională <<Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA>> – S.A, RA APPS (publicăm toate contractele lor măcar după desființare) și altele”, precizează, pe pagina de socializare, secretarul de stat.
COMASĂRI GÂNDITE
”Multe instituții trebuie comasate pentru a nu mai plăti oameni a căror muncă ar fi mai utilă în sectorul privat. Sectorul public va putea funcționa mai coerent chiar și fără unii angajați din departamentele de suport. Câteva exemple dintr-o lungă listă pentru care noi semnăm și mâine: Agenția Națională Sanitar-Veterinară cu Agenția Națională Fitosanitară, Agenția Națională a Funcționarilor Publici cu Institutul Național de Administrație, Garda Națională de Mediu cu Garda Forestieră Națională”, mai transmite Seidler.