Va fi bătaie pe Ordonanță, la CE Oltenia

Bugetul pe 2018 prevede 200 de disponibilizări la Complexul Energetic Oltenia. La fel va fi și în următorii doi ani, când vor pleca prin ordonanță tot atâtea persoane. Deocamdată, nu sunt stabilite criteriile în care vor fi disponibilizați acești salariați. A existat un plan care prevedea disponibilizarea a 760 de persoane pentru 2018, dar în urma discuțiilor cu sindicatele și cu conducerea Ministerului Muncii s-a ajuns la un număr de 200 de concedieri colective în acest an. ”Proiecția din acest an ține de contractele pe care le avem cu furnizorii noștri, de numărul de personal, de discuțiile cu sindicatele”, a spus Ion Rușeț, consilierul managerului Sorinel Boza.

Oamenii vor să-și ia banii și să își vadă de viață, reprezentanții sindicatelor spun că sunt mulți doritori care vor să fie prinși în programul de disponibilizări colective.

”Încă nu s-au depus cereri, dar sunt foarte mulți colegi care întreabă. Sunt oricum peste 200. Cei mai mulți mai au un an sau doi până la pensie și vor să plece pentru că au înțeles că va fi ultimul an în care se mai primesc veniturile de completare și plățile compensatorii. Este nevoie de forță de muncă tânără în cariere și termocentrale”, a precizat Constantin Mitrescu. vicepreședinte al Federației Naționale Mine Energie.

Forța de muncă tânără nu este prea încântată de ceea ce oferă Complexul Energetic Oltenia. Nivelul de salarizare și condițiile de muncă au determinat mulți tineri să plece din companie, chiar ca beneficiari ai programelor de restructurare.

 

Articolul precedentJandarmii au intrat în Obreja şi Panduraşul peste hoţii de curent
Articolul următorLa Consiliul Județean Gorj, ședințele se țin cu cadâna dansând în fața ochilor