Vacanța de iarnă va fi cel mai lungă pauză din întregul an școlar 2025/2026. Câte zile libere vor avea școlarii și cadrele didactice

Vacanța de iarnă 2025/2026 va fi de 19 zile, cel mai mare repaus din anul școlar în curs din învățământul preuniversitar.

 

Astfel, se va intra în vacanță sâmbătă, 20 decembrie 2025, imediat după încheierea celui de-al doilea modul de cursuri. Perioada de odihnă se va încheia miercuri, 7 ianuarie 2026, urmând ca activitatea didactică să fie reluată joi, 8 ianuarie 2026, odată cu începutul celui de-al treilea modul de învățare. Durata totală a vacanței este de 19 zile calendaristice, ceea ce o face cea mai lungă pauză din întregul an școlar 2025-2026.
Vacanța de iarnă din acest an școlar include, pe lângă zilele de Crăciun și Anul Nou, și două sărbători legale stabilite recent prin Lega nr.52/2023: 6 ianuarie – Boboteaza, marcată în 2026 într-o zi de marți; 7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul, sărbătorit miercuri, în aceeași săptămână.
Articolul precedentSenatorul Peiu, precizări despre vehiculata colaborare AUR – Victor Ponta: A mai fost o discuție
Articolul următorGorj: Își ține în teroare soția, fiul, fiica și nepotul. Dosar penal