Verdict! Pandurii, în moarte clinică, are soarta petcetluită. Condescu ţine mortul în geam să ia pensia

Pandurii Târgu Jiu nu mai are şanse de supravieţuire, iar faptul că Primăria municipiului Târgu Jiu şi Consiliul Judeţean Gorj nu mai sprijină clubul este firesc, crede liberalul Gheorghe Pecingină. În opinia vicepreşedintelui PNL, autoritaţile locale şi judeţene trebuie să investească în fotbal, dar doar dacă este vorba de un nou club, construit de la zero.

“Nu poţi să-i ceri primarului să vină să investească în situaţia această, trebuie să fii nebun la cap. Banul public nu se cheltuieşte aşa cum crede Marin Condescu. Este o prostie. Este exact cum ai fi în moarte clinică, în comă de gradul patru, şi tu ne spui nouă că trebuie să-ţi luăm un costum sau o pijama. Cu şase milioane de euro, cât e datoria, faci în momentul acesta un club de la zero. Fără datorii, puteai să promovezi curat şi apoi să vină oameni de afaceri lângă tine”, a declarat Pecingină la Radio Infinit.

Liberalul a făcut şi o comparaţie macabră, spunând că Marin Condescu procedează exact ca persoanele care ascund decesele rudelor mai în vârstă, doar pentru a mai lua pensia. Fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie este principalul creditor de la club.

“Condescu îndepărtează foarte multă lume de clubul Pandurii. Când a revenit spunea că o să aducă bani şi ne-am trezit că de fapt vrea să ia banii, 800 de mii de euro, pe o semnătură dată de nu ştiu cine. N-a adus niciun ban, dar ţine mortul în geam. Au fost cazuri când au murit bătrânii şi îi ţineau la geam ca să le ia pensia. Aşe este şi Condescu cu Pandurii. Soarta e pecetluită pentru Pandurii”, a adăugat Pecingină.

Articolul precedentPrea firavi și pentru Cupă. Pandurii, înfrângere la Horezu
Articolul următorDăncilă, atac dur la Iohannis şi Tăriceanu: aceşti domni cu pretenţii de oameni de stat