Vicepremier: Așteptăm pachetul fiscal. Agențiile de rating vin în România

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a anunțat, marţi, că miercuri va fi finalzat pachetul fiscal, cu toate măsurile de reducere a cheltuieilor. Acesta a precizat că este vorba despre un pachet mai larg, o ordonanţă Trenuleţ şi că va fi o decizie a coaliţiei dacă va fi adoptat prin asumare.

 

Aşteptăm mâine pachetul fiscal, este un pachet mai larg, o să fie o ordonanţă iarăşi denumită Trenuleţ cu multe lucruri pe care le vom decide final. Cred că mâine va fi decizia finală şi veţi vedea atunci cu ce ieşim. Din păcate cu foarte puţin timp de consultare, cu foarte puţin timp de dezbatere. De ce? Pentru că suntem cu spatele la zi din punct de vedere timp. Pe 7 iulie noi trebuie să avem un pachet trecut printr-o legiferare. Că se cheamă ordonanţă, că se cheamă asumare, va trebui să decidă coaliţia de guvernare. Dar noi, dacă nu avem acest pachet trecut într-o formă sau alta, vine vara, ne ducem în septembrie-octombrie. În această perioadă agenţiile de rating vin în România şi nu scăpăm de cel mai crunt scenariu pe care am putea să ni-l imaginăm şi care se cheamă scăderea rating-ului de ţară, adică la ce avem acum la ceea ce se cheamă junk, adică nerecomandat investiţiilor. Asta este scenariul Grecia 2010”, a declarat, la Digi 24, Anastasiu.

Articolul precedentA murit Mihai Leu. Avea doar 56 de ani
Articolul următorMinistrul Finanțelor: Nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor