Adrian Tudor, viceprimar al municipiului Târgu Jiu, așteaptă încrezător o posibilă nominalizare pentru candidatura la funcția de primar al municipiului Târgu Jiu. Acesta este convins că poate câștiga în dauna lui Marcel Romanescu și speră într-o mobilizare extraordinară a grupului. ”Dacă voi candida la primărie, am nevoie de fiecare coleg alături de mine”, a declarat Tudor, care a precizat că în 2017 Aurel Popescu nu a avut sprijinul tutor, atunci când a pierdut alegerile. Acesta nu ia în serios declarațiile lui Romanescu, care spune că i-ar fi cel mai facil contracandidat, și are replică pentru această ipoteza lansată de edilul-șef. ”În momentul în care îți este teamă, faci asemenea afirmații. Probabil se îmbărbătează”, a spus viceprimarul, care a dat de înțeles că Romanescu ar ordona unor persoane să îl atace în mediul online: ”Dacă nu sunt niciun fel de pericol, să își pună postacii să nu mă mai atace”.
Acasă Principale Politică Viceprimarul Adrian Tudor, convins că nu se va împiedica de Romanescu în...