Viceprimarul Tudor: Analiza dosarului ”Brâncuși la UNESCO” a fost amânată, nu blocată

Viceprimarul din Târgu Jiu, Adrian Tudor, spune că dosarul care ar permite intrarea “Căii Eroilor” în Patrimoniul Mondial al UNESCO nu este blocat. Tudor a explicat că este vorba doar de o amânare, pentru că mai multe documente internaţionale sunt analizate de comisia respectivă. Mai mult, viceprimarul a anunţăt că  specialişti din cadrul ICOMOS trebuie să vină în municipiul nostru pentru a verifica starea operelor lui Brâncuşi.

“Termenul <<blocat>> mi se pare un pic forţat.  În acest moment eu nu sunt îngrijorat, nimeni care a lucrat la acel dosar nu este îngrijorat de ceea ce se întâmplă. UNESCO a transmis Ministerului Culturii că dosarul este bine întocmit, trebuie să fie evaluat de nişte specialişti independenţi. Evaluarea celor de la ICOMOS trebuia să aibă loc în această vară la Târgu Jiu, dar pentru că ansamblul de la Târgu Jiu este un sit de tip memorial al Primului Război Mondial, alături de multe altele care au fost propuse pentru a fi incluse în patriomnuiul mondial UNESCO din alte ţări, şi în mod special din partea Franţei şi Belgiei, s-a cerut o amânare a evaluării până când va fi purtată o discuţie diplomatică”, a precizat Tudor.

Actualul viceprimar şi-a îndreptat apoi tirul spre politicieni, în colimator fiind luat deputatul liberal Dan Vîlceanu. Tudor îl acuză pe acesta că a transformat întreaga poveste într-o “patimă politică”.

“Fac un apel la întreaga clasa politică, în mod special din Gorj, să nu încerce să politizeze acest demers. Cred că e bine să am şi eu o întâlnire, şi toţi reprezentanţii de la Centrul Brâncuşi, cu toţi parlamentarii de Gorj, să le explicăm cum stau lucrurile ca să nu se mai hazardeze”, a afirmat viceprimarul.

Articolul precedentUn bărbat de 42 de ani a fost găsit mort în curtea Primăriei Târgu Jiu
Articolul următorVor să mute statuia Ecaterinei Teodoroiu