Video: A dat gol din poartă în poartă. Se apreciază că a înscris de la 101 metri

Portarul argentinian Leandro Requena a marcat un gol care ar putea să depășească recordul de distanță pentru o astfel de lovitură, în timpul victoriei cu 3-1 a echipei sale Cobresal în fața lui Colo-Colo, în prima ligă de fotbal din Chile, anunță CNN.

În minutul 77, când echipa sa conducea deja cu 2-0, Requena a repus balonul cu o degajare din ”6 metri”, iar mingea a străbătut tor terenul și a sărit peste portarul echipei Colo-Colo, Brayan Cortés, aflat cu mult în afara suprafeței de pedeapsă, mingea a sărit peste capul său și a intrat în poarta adversarilor.

Potrivit TNT Sports Chile, golul a fost marcat de la o distanță de 101 metri, ceea ce, dacă va fi ratificat de Guinness World Records, va doborî recordul pentru cel mai lung gol de la distanță din istorie.

Actualul record este de 96,01 metri, stabilit de Tom King în 2021, în timpul unui meci dintre Newport County și Cheltenham Town, în cel de-al patrulea eșalon din Anglia.

 

 

VIDEO:

 

Articolul precedentTârgu Jiu: Părinți, bunici, pitici, așteptați, vineri, în Piața Prefecturii, la ”Ziua Poliției”
Articolul următorTârgu Jiu: Apel! Copilă dată dispărută, se cere ajutor pentru găsirea ei