Percheziții în Gorj și mai multe județe, miercuri dimineața, la persoane suspectate că au obținut credite folosind acte de identitate false. Prejudiciul este estimat la peste un milion de lei.
”La data de 11 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, pun în executare 14 mandate de percheziție domiciliară, în județele Timiș, Brașov, Dâmbovița, Gorj, Mehedinți, Ilfov și în municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2022 – ianuarie 2023, ar fi fost utilizate 73 de cărți de identitate reale și 160 de cărți de identitate falsificate, cu ajutorul cărora s-ar fi obținut 233 de credite online, fiind cauzat un prejudiciu de 1.079.300 de lei. La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, vor fi conduse peste 10 persoane, în vederea audierii”, a transmis IPJ Timiș.
Video: Renașterea Bănățeană