Vin ploile! Gorjul, sub Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și descărcări electrice

Pagina de meteorologie Severe Weather Alert – România a emis, luni, avertizare de instabilitate atmosferică accentuată, cantități însemnate de apă, vijelii, grindină.

 ”COD ROȘU

 19 iulie, ora 15 – 20 iulie, ora 21.
 Areale adiacente zonelor deluroase și montane ale județelor Suceava, Neamț, Maramureș, Mureș, Harghita, Sibiu, Brașov, Alba, Vâlcea, Hunedoara, Caraș-Severin, Cluj
 Vor fi PERIOADE cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare până la sfârșitul intervalului, se vor înregistra cantități de apă de 70-80 l/mp, iar punctiform peste 100 l/mp. Asociat – temporar frecvente descărcări electrice, vijelii și izolat grindină de diverse dimensiuni.
 Ca urmare a precipitațiilor abundente, se vor produce viituri rapide pe râurile mici cu efecte severe de inundații locale.

 COD PORTOCALIU

19 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 09.
Banat, Transilvania, nordul și local centrul Moldovei, cea mai mare parte a Olteniei, nord-vestul Munteniei.
 20 iulie, ora 15 – 21 iulie, ora 09.
 Sudul și centrul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogea continentală
Vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică accentuată se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși 35-40 l/mp, iar în sud-vest, centru și nord-est, prin acumulare, local 60-70 l/mp.

 COD GALBEN

 19 iulie, ora 12:00 – 21 iulie, ora 09:00.
 Cea mai mare parte a țării
Până miercuri dimineața, instabilitatea atmosferică se va manifesta temporar prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil, izolat căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 15-25 l/mp.
——— Context sinoptic ———
La nivelul solului, se remarcă extinderea unui talveg depresionar de undă lungă (prelungirea unui ciclon), ce prezintă mai multe nuclee slab dezvoltate. Acesta este asociat unui front atmosferic rece, extins din zona Mării Barents către bazinul Mării Adriatice, în spatele căruia o masă de aer rece, de origine maritim-polară se va deplasa și spre spațiul geografic al țării noastre, determinând o răcire a vremii începând de mâine, 20 iulie. În troposfera medie se păstrează aceeași configurație barică.
Totodată, dinspre zona Arhipelagului Britanic, Anticiclonul Azoric își extinde treptat dorsala către centrul continentului european”, a transmis sursa menționată.

Reprezentare grafică:

Articolul precedent”Turiști” NESIMȚIȚI! Amendați după ce și-au parcat mașinile în apropierea Porții Sărutului
Articolul următorCS Universitatea Craiova, fără noroc în cupele europene. Pe cine va întâlni echipa lui Rotaru dacă se va califica în turul III al Conference League