Primăria municipiului Târgu Jiu are nevoie de fonduri suplimentare pentru a-și desfăşura activitatea în condiţii normale. Rectificarea bugetară din august ar trebui să aloce municipalităţii 60-70 de milarde de lei vechi şi pentru a asigura funcţionarea societăţii Edilitara. Sunt bani pe care Guvernul nu i-a alocat pentru primele trei luni ale anului, bugetul central fiind aprobat târziu. Chiar şi aşa, deputatul PSD Mihai Weber consideră suma care trebuie să revină autorităţii publice locale una prea mare. Liderul social-democrat a răspuns cu iornie şi la intenţia primarului Marcel Romanescu de a scoate angajaţii instituţiei la proteste în faţa Prefecturii Gorj, în cazul în care nu vin bani la a doua rectificare.
“Dacă asta este direcţia pe care vrea să meargă, să protesteze, dar să-şi ia şi o umbrelă, să nu aibă de suferit din cauza căldurii. Mi se pare o sumă foarte mare, nu ştiu ce calcule au fost făcute. Cred că dacă e nevoie de o asemenea sumă, asta ar însemna că la nivelul Gorjului ar trebui să vină peste 200-300 de miliarde. Mi se pare puţin cam umflată sumă”, a declarat Weber la Radio Infinit
În replică, Romanescu i-a reamintit parlamentarului că nu a pus “din burtă” cifrele pe hârtie, ci banii trebuie repartizaţi autorităţilor locale din Târgu Jiu, conform legii. Romanescu a declarat că, fiind deputat de Gorj, şi Weber trebuie să apere interesele târgujienilor, chiar dacă PSD nu a susţinut activitatea primarului în funcţie.
“Aici vorbim de lege. Guvernul şi-a asumat că pentru anul 2019 va aloca 60% din impozitul pe venit. Administraţia publică locală este subfinanţată şi tragem semnale de foarte mult timp şi sperăm ca prin reprezentanţii noştri, chiar şi prin domnul Weber, care are şi responsabilitatea cetăţenilor din Târgu Jiu, se vor face eforturi, ca, atunci când se va emite hotărârea de Guvern, Târgu-Jiul să nu fie exceptat pentru rectificare. Este iresponsabilitatea guvernanţilor şi a partidului dânsului, care, atunci când a trebuit să aloce impozitul pe venit pe întreg anul şi-a calculat doar pentru 9 luni de zile, nu şi pentru cele trei luni unde ne-au alocat o altă cotă de impozitare”, a explicat Romanescu.