Sosesc troleele! Polonezii au venit la Târgu Jiu și au semnat contractul livrării troleibuzelor

Reprezentatul companiei poloneze care a câștigat licitația ce a vizat troleibuzele destinate municipiului Târgu Jiu a fost prezent, marți, în capitala Gorjului pentru a semna contractul cu autoritatea locală.

În urma întâlnirii, primarul Marcel Romanescu a anunțat că în 2021 polonezii vor livra mare parte din mijlocele de transport prinse în proiect.

Vin primele troleibuze la Târgu Jiu. Am semnat astăzi contractul cu firma SOLARIS pentru primele 11 troleibuze achiziționate prin unul dintre cele două proiecte pe fonduri europene dedicate modernizării transportului în comun. Anul acesta vom și primi o mare parte dintre noile mijloace de transport în comun. Curând vom avea finalizată documentația pentru celelalte 9 troleibuze prevăzute în acest proiect, urmând ca ulterior să implementăm și al doilea proiect care, pe lângă alte 15 mijloace de transport, prevede modernizarea infrastructurii și a bazei TRANSLOC.
Valoarea acestui prim proiect este de 49.130.757 milioane de lei (aproximativ 12 milioane de euro) din care municipalitatea cofinanțează cu 2%, adică 982.615,14 lei’‘, a transmis Romanescu.