Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat, miercuri, că termenul limită pentru îndeplinirea jalonului din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă privind pensiile speciale este luna decembrie a acestui an. Acesta a mai transmis că în toamnă va începe renegocierea PNRR cu reprezentanţii Comisiei Europene.
Întrebat dacă este legitimă solicitarea Comisiei Europene de introducere a pensiilor militare în sistemul public, ministrul a spus:
„În toate statele membre ale Uniunii Europene pentru aceste grupe de funcţionari şi personal încadrat există pensii de serviciu. Deci, nu cred că va putea interveni Comisia Europeană să determine România ca să facă într-un alt fel decât există practica în ţările membre ale Uniunii Europene. Aici e o chestiune care trebuie limpezită. (…) În momentul de faţă, colegii din ministerele de linie, pe bună dreptate, au ridicat problema aceasta a neconcordanţei între ceea ce este ca şi conţinut al jalonului, care se referă la legile speciale, şi legislaţia naţională, unde avem pensiile de serviciu sau pensiile ocupaţionale, iar din acest punct de vedere trebuie să ne lămurim cu Comisia, pentru că dacă, repet, ne raportăm la celelalte ţări membre ale Uniunii Europene, au aceste categorii de pensii de serviciu”.