Vor modificări: PSD nu mai votează prelungirea stării de alertă în condițiile actuale

Conducerea Partidului Social Democrat s-a întâlnit, joi, într-o ședință, în care s-a discutat pe marginea intenției guvernului de a prelungi starea de alertă începând cu 16 iunie. În urma poziționărilor, Marcel Ciolacu, președintele social-democraților, a transmis că PSD nu va vota prelungirea stării de alertă, așa cum a fost până în prezent, solicitând deschiderea spitalelor pentru bolile cronice și stoparea achizițiilor publice fără licitație. În același timp, social-democrații sunt de acord cu purtarea măștii în spațiile închise și respectarea limitării numărului de persoane la evenimente.

Este exclus ca PSD să voteze o prelungire a stării de alertă în forma ultimelor 30 de zile. Mai exact, colegii mei au venit cu câteva propuneri clare către guvern, respectiv când vor veni cu cererea de încuviințare a stării de alertă să cuprindă redeschiderea spitalelor pentru boli cronice, redeschiderea spitalelor suport COVID care nu au avut pacienți în ultimele 30 de zile, exclus continuarea procedurii de achiziții publice fără licitație sau angajări prin derogare de la lege.

În schimb, considerăm pentru încă o perioadă limitată obligativitatea purtării de măști în spații închise, cu respectarea limitării persoanelor pentru evenimente și distanțarea socială”, a declarat Ciolacu.

Articolul precedentAdrian Tudor: Unii cred că PSD e SRL. Nu au loc asociații și prietenii lor pe liste. E posibil să mă duc acasă
Articolul următor5.000 de lei amendă! Efectua ilegal dezmembrări auto