Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţie, se gândeşte la un alt calendar al vacanţelor şcolare. În ideea că unele vacanţe sunt structurate nepotrivit, iar elevii uită materia, aceasta intenţionează ca din toamnă să implementeze un nou sitem, în care vacanța de iarnă să aibă două săptămâni, iar cea din februarie să fie eliminată.
”Vacanța aceasta (iarnă n.red.) este mult prea lungă. Sau, dacă o facem la fel de lungă, să încercăm să închidem altfel semestrul. În așa fel încât, după vacanță, copilul să înceapă un alt semestru. Pentru că altfel în zăpăcim. Trei săptămâni stă acasă, a uitat, îl cheamă profesorul la școală încă trei săptămâni, îi încheie situația, copilul este încă neconectat la programul de învățământ după trei săptămâni de vacanță”, a declarat, la RTV, Andronescu.
Ministrul a mai spus că elevul s-ar putea întoarce la școală pe 7-8 ianuarie, iar de atunci ar începe semestrul doi. Pentru a nu mai fi fragmentate semestrele, ar urma ca vacanța din februarie să fie scoasă din calendar, copii urmând să se bucure de cele două săptămâni ale vacanței de primăvară. Ecaterina Andronescu vrea vacanța de vară de trei luni, cu examenele naționale mai devreme.
”Să aibă și profesorii vacanță, că noi tot le cerem, dar trebuie să le dăm și vacanță”, potrivit șefului învățământului național.