Vouchere pentru Rabla electrocasnice vândute pe OLX. Nu pot fi folosite, sunt netransmisibile

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a modificat prin ordin, în data de 9 noiembrie, câteva prevederi din Ghidul de finanțare al programului Rabla pentru electrocasnice.

Principala schimbare este precizarea clară că voucherele, care au valori între 200 și 500 de lei, sunt nominale și netransmisibile și nu pot fi utilizate decât de persoana căreia i-au fost emise, în urma înscrierii în aplicația informatică.

La articolul 19, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins: „(6) Voucherul este nominal și netransmisibil și nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicația informatică”. 

 

Vânzarea de vouchere nu poate fi controlată

 

Nici înainte voucherul nu era transmisibil, însă acum a fost clarificată formularea. Înainte ghidul specifica faptul că voucherul poate fi utilizat doar de un solicitant aprobat. În acceptiunea AFM și în limbaj juridic, asta înseamnă că nicio altă persoană decât cea care a obținut voucherul (solicitant aprobat) nu-l poate utiliza. (…) Însă au existat cazuri în care anumite persoane, care au fost refuzate la magazin, au cerut să li se arate explicit unde scrie în ghid că voucherul e netransmisibil. De aceea am considerat necesară clarificarea în textul noului ghid. (…) În ceea ce priveste verificarea, e simplu: Vânzătorul de la magazin nici nu trebuie să ceară buletinul în primă fază, pentru că în momentul în care introduce codul voucherului în aplicație, îi apare automat imaginea buletinului încărcată de solicitant atunci când și-a creat contul de utilizator. Și vede imediat dacă e vorba de altă persoană. Aici au mai apărut discuții. (…) Comerciantul cere ulterior buletinul, pentru ca e operator de date cu caracter personal. Iar solicitantul deja și-a exprimat acordul prin participarea în program. (…) Vânzarea de vouchere nu o putem controla, însa oamenii trebuie să știe că dacă fac asta, dau banii pe ceva ce nu vor putea utiliza. Adica e o păcăleală. Magazinul l-a refuzat, iar omul s-a enervat pentru că el cumparase voucherul de pe OLX”, au precizat, pentru hotnews.ro, oficiali ai Ministerului Mediului.