Vrancea: Părinți și fiu, carbonizați într-un incendiu

Doi soți și fiul lor au murit, luni seara, într-un incendiu, în localitatea Gologanu, județul Vrancea. Flăcările au cuprins locuința acestora, iar bărbatul (68 de ani) a încercat să evacueze soția (66 de ani), femeia fiind imobilizată la pat. Plecat la magazinul din sat, pentru mici cumpărături, fiul celor doi (43 de ani) a ajuns acasă și a intrat în flăcări pentru a-și salva părinții. Din nefericire, și acesta a murit.

Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani intervin cu 2 autospeciale de stingere și 1 ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins o locuință din comuna Gologanu. La sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul se manifesta generalizat, la întreaga locuință, pe o suprafață de aproximativ 200 mp.

Din nefericire, în interiorul locuinței au fost găsite 3 victime decedate (carbonizate)”, a transmis ISU Vrancea. 

Articolul precedentNelu Tătaru: Accesul la muncă, doar pe bază de certificat verde
Articolul următorDeputat USR: Ce ar fi să introducem plata serviciilor medicale pentru pacienții nevaccinați?