Vrea Casa Muzeu ”Constantin Brâncuși”: Haideți să nu ne mai batem joc și să nu ne mai jucăm

Primarul din Peștișani, Cosmin Pigui ,vrea să-i convingă pe consilierii judeţeni să depună un proiect de hotărâre prin care Casa Muzeu “Constantin Brâncuși” să fie transferată Consiliului Local al localității pe care o conduce, în acest mod obiectivul urmând să fie mult mai bine pus în valoare. Edilul a explicat că doar astfel poate atrage investiții europene pentru turism. Totuşi, Pigui s-a lovit de opoziţia lui Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Județean “Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu.

Sper ca preşedintele Consiliului Judeţean să ia în serios această problemă şi să o rezolvăm cât se poate de repede, pentru că acum sunt finanţările. Dacă nu suntem pregătiţi, acum, ca să facem ceea ce ne-am propus, degeaba ne-o dă la anul. Alţii au obţinut de la Consiliul Judeţean, văd că la mine este mai greu. Sper să se schimbe optica, iau în calcul şi un proiect de hotărâre iniţiat de un număr de consilieri judeţeni, indiferent de partid. Hai să nu ne mai batem joc şi să nu ne mai jucăm cu Brâncuşi, e păcat! Ne-a lăsat atâtea şi noi suntem atât de nevolnici! Domnul director de la Muzeul Judeţean se opune. Casa nu aduce profit, ar însemna nişte cheltuieli la bugetul local, dar, într-un proiect, eu dacă nu am casa, nu pot să fac proiectul”, a precizat Pigui.

Primarul a mai spus că i s-a promis transferul casei-muzeu încă din luna martie a anului trecut.

 

Articolul precedentGorj: Platformă cu care se transportau deșeuri, confiscată de comisarii Gărzii de Mediu
Articolul următorFost selecționer al României, despre Mihai Rotaru: Vorbește prin spate!