Vicepreşedintele FNME, Constantin Mitrescu, militează pentru un mix comun al vânzărilor în noul Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții. Liderul sindical a declarat că își dorește, în cadrul FSDI, specialiști care să se ocupe strict de energie, iar Complexul Energetic Oltenia, Nuclearelectrica și Hidroelectrica să aibă un administrator comun. ”Aș vrea să nu mai fie competiție între producerea energiei pe apă și producerea energiei pe cărbune. Probabil va fi o componentă care va face un mix al vânzărilor de energie, să facă un preț competitiv pentru cele trei societăți de pe acest segment”, a spus Mitrescu la Radio Infinit. Deși părerile sunt împărțite, acesta este optimist în ceea ce privește intrarea gigantului energetic din Gorj în noul organism creat de guvern și spune că sindicaliștii din alte zone au primit cu brațele deschise cooptarea în Fondul Suveran. ”În urmă cu câteva luni, colegii de la Nuclearelecrtica vedeau cu ochi buni apariția Fondului și ne priveau de sus pentru că am rămas pe dinafară. Până la urmă, acest Fond este o societate pe acțiuni în care acționarul principal este statul român prin Ministerul Finanțelor. Sunt destule avantaje, mulți spuneau că mai avem 2-3 luni cât mai suntem împreună, după aceea o să fie sub altă conducere și o să le meargă mai bine, iar noi o să rămânem cu pietrele de moară, adică cu Complexul Energetic Hunedoara. S-a întâmplat cam pe ultima sută de metri, adică cu o zi înainte, să fim și noi incluși acolo, lângă Nuclearelectrica și Hidroelectrica”, a continuat sindicalistul. În altă ordine de idei, peste 7.000 de salariați ai CEO se pregătesc de proteste în cazul în care actul normativ care prevede acordarea avizelor pentru condiții grele de muncă nu va fi prelungit de guvern. Problema afectează vârsta de pensionare, iar în cazul unor noi disponibilizări se riscă pierderea venitului de completare. ”Rovinari Est și alte cariere își termină cărbunele în 4-5 ani. Vor trece personalul în altele, dar mai sunt și persoane care se apropie de vârsta de pensionare și trebuie să ai această facilitate privind disponibilizările”, a mai declarat liderul FNME.